De la 10 ani, in strada pentru a protesta

N-am avut niciodata o pasiune deosebita pentru politica. Desi,precizez  ca am fost impresionata de ceea ce se petrece acum in strada. Dar n-am sa detaliez pe tema asta prea mult pentru ca deja s-au comentat destule si s-au inteles putine.

Sunt doua lucruri pe care vreau sa le mentionez:

1.      despre acei oameni , care fara prea multa cultura s-au apucat sa comenteze despre acest subiect, pe un ton plin de dezgust, scarba, indiferenta. S-au pus intrebari precum “pentru ce naiba se agita astia ma?” “da ce, ei  nu au ce face acasa, de ce se agita?”. As da eu un raspuns la asta, si as spune ca poate au iesit in strada ca sa  lupte pentru ceva mai buna, sa nu mai planga maicata seara ca nu are ce sa-ti dea de mancare, ca ceri bani ca disperatul in fiecare zi, ca singura ta grija e sa te spargi prin spatele vreo unui bloc, iar ai ai tai trebuie sa te intretina. As mai putea spune, ca daca esti atat de idiot, incat sa nu intelegi macar asta, ai putea macar sa nu mai pui astefel de intrebari. Uneori tacerea te face sa pari mai destept.

2.      despre un pusti, de 10 ani, elev in clasa a IVa  care i-a spus mamei ca merge la joaca, dar de fapt s-a dus la protest. A venit apoi la televiziune, si a vorbit atat de clar cum ca presedintele ne triseaza, toti cei care sunt la conducere sunt niste hoti care in loc sa aiba grija de popor se gandesc doar la ei insisi si cum nu i-a fost frica sa mearga sa lupte alaturi de ceilalti , desi unii l-au indemnat sa mearga acasa, pentru ca este prea mic. Era mandru ca cineva a avut atata incredere in el incat i-a dat sa fluture drapelul. Pentru prima data am citit sinceritatea pe chipul cuiva. Pe un astfel de om, desi are 10 ani, eu l-as aprecia; nu pe cei care lupta pentru mai bine din fata monitorului, cu like-uri pe facebook, stand comod in pat.

<<Îngerii mor de ispita din lume

și cine ajunge, hai spune-mi, în rai? >>

Woman hater

 

 

Copilărie

Nu știu cum a fost copilăria altora, da știu sigur că a mea a fost una fericită. Trecând peste faptul că am avut întotdeauna ceea ce am vrut și mi s-au făcut toate mofturile, acum mă bucur sincer de faptul că nu am avut calculator și mobil de la 2 ani.

Sunt fericită că mi-am petrecut copilăria cocotandu-mă în copaci, jucându-mă de-a baba-oarba, calcatelea, telefonul fără fir, șotron, rațele și vânătorii, avioane, spânzurătoarea, țară țară vrem ostaș, omul negru, tetris-pe jocul acela care acum pentru mulți este antic și nici nu știu că a existat, ascunselea, elasticul, monopoly, sticluța cu otravă, și probabil multe altele de care acum nu-mi amintesc.

Sunt fericită că nu am stat de mică în fața monitorului, jucând doar chestii cu împușcături,bătăi etc. În schimb, am avut ocazia să am jocuri pe televizor, să mă chinui probabil ore în șir să împușc niște rațe.

Știu sigur, că atunci când ieșeam în fața blocului, nu o făceam pentru a vorbi despre ce telefon de ultimă tehnologie am primit, sau cum i-am bătut pe alții la cs, dota și ce mai există acum.

 

 

 

 

 

 

educatie, antipatie sau lipsa de interes

Zi de zi, suntem mandri de ceea ce reusim sa facem cu ceea ce avem. In special cu ajutorul tehnologiei: incepand de la editarea pozelor, ati posta locatia pe un site de socializare, a cauta informatii de pe mobil, a gasi o locatie etc.

Dar ce rost are toata aceasta emancipare, atunci cand unii dintre noi nici macar nu sunt in stare sa raspuna la telefon, sau oriunde li te adresezi.  Nu stiu daca este o chestie de educatie, bun simt, antipatie sau lipsa de interes dar mie mi s-ar parea normal un raspuns.

Nu o sa devin atat de ipocrita incat sa spun ca eu le raspund mereu tuturor. Dar stiu sigur, ca celor care nu le raspund, le-am spus macar candva ca nu mai  vreau sa le vorbesc.  Pentru oricine altcineva, care nu face parte din aceasta categorie, o sa am respectul necesar pentru a suna, si a afla ce s-a intamplat!

Vreau sa stiu de tine!

Stau intinsa pe jos, in camera. E bine. E liniste. Simt ca retraiesc din povestile si visele noastre. Nu e un moment de nostalgie! E un sincer moment de bucurie; ca ceva a fost, ceva am avut impreuna. Nu ma refer acum la cineva anume, ci la oricare “tine” care citesti acum si ma cunosti.

Imi amintesc-poate prea devreme, ori a trecut prea mult, sau scriu eu prea tarziu despre asta, de noptile tarzii pe care le petreceam impreuna, de orele prea matinale la care ne trezeam impreuna, istoviti de discutiile precedente, de o noapte in care eu dormeam linistita, in timp ce singura ta grija era sa ma invelesti, sa nu-mi fie frig, sau sa am prin preajma orice din ceea ce mi-ar putea face rau.

Imi amintesc de dupa amiezele de iarna cu ceai cald, de linistea dintre noi cand ne uitam la un banal film, de prietenii vechi, dar buni, pe care nu i-am vazut de mult si care probabil cred ca mint cand spun ca imi este dor de ei.

Imi amintesc tarziu de copilarie, de bucuriile pe care am avut norocul sa le am.

Imi amintesc de orele in care obisnuiam sa petrecem ore in sir, fara aspune ceva, dar simteam ca e bine asa.

Imi amintesc de stradania de a incerca sa ii fac pe altii sa inteleaga-a fost inutil.

Imi amintesc de dorinta multora de a incerca sa ma schimbe, in mintea lor crezand ca asta e un lucru bun. Nu au reusit.

Imi amintesc de baile din miez de noapte in mare.

Imi amintesc din nou de iernile geroase in care prefeream sa ne plimbam pe afara, inghetand mai mult, in schimbul unui loc mai comod. Dar noua asta ne facea bine.

Imi amintesc de cand umblam de nebuni prin ploaie, cantand.

Imi amintesc de timpul in care nu-mi era frica de nimic.

Imi amintesc de multe. Dar au trecut si scriu acum zambind.

Tu iti mai amintesti ceva?

Oameni…

Poate ca ceea ce urmeaza sa spun , nu o sa aiba foarte mare  importanta pentru cineva ,altii nu o sa intelega ceea ce vreau, sau poate intr-un final cineva o sa se simta, dar simt o nevoie nebuna de a preciza:

m-am saturat, si am obosit sa-mi revad si aud cuvintele la anumite persoane. Am spus-o intotdeauna, si am sa o tot repet, nu sunt un exemplu de urmat.  Dar faptele, gesturile, astea sunt chestii minore in momentul asta. Urasc, detest si simt un dezgust greu de egalat atunci cand eu afirm , in nenumarate randuri , ca a scrie, pentru mine, este ca un lucru sfant. Este unul dintre lucrurile cele mai de pret pe care le am. Unul dintre lucrurile pe care le iubesc cel mai mult; in viata, la mine.  Unul dintre putinele lucruri pentru care chiar sunt mandra de mine.

Probabil ca daca as vrea, as putea renunta la multe , dar nu si la asta. Pentru ca dintre toate lucrurile, pentru care lupt zi de zi, cu toti idiotii, printre toate lucrurile pe care incerc sa-i fac sa le inteleaga, ei inca NU   au realizat ce este mai important : nimeni, dar absolut nimeni, folosind cuvintele , gandurile sau faptele mele, nu va deveni, in nici un fel , mai interesant, mai iubit , mai popular.  Nu in asta consta personalitatea cuiva. Asta in cazul in care se poate numi personalitate, atunci cand cineva aduna cate ceva de la fiecare, si nu vine in lume cu nimic propriu.

Pe de alta parte, daca as vrea sa-mi recitesc cuvintele, as putea intra ori aici, ori as putea sa deschid un caiet in care le am scrise, nu sa intru pe alt asa zis blog, si sa le citesc acolo!

Sfarsit!

Orașul e un mare bal mascat

 Tu nu umbli deghizat?

Căci toți purtăm o mască, cu care de-acum ne indentificăm, căci o purtăm de prea mult timp.  Din când în când o mai ajustăm, o mai modificăm , câte puțin. Dar e tot inutil, așa suntem.

E decembrie și toți pozează în creștini, în mari evlavioși și oameni ai Domnului.  Cu toții zic să fim mai buni, să dăruim, să iubim. Dar oare oamenii sunt răi tot timpul anului pentru a putea încerca să fie drăguți acum? Un fel de conservare a energiei, a sentimentelor.

Dar încă mai cred că există oameni printre noi, ca mine, poate ca tine dacă încă citești asta, care încă nu se lasă impresionați de tragica bucurie a celor așa ziși milostivi.

Și poate că au observat și alții cum multe domnițe “plăpânde” și “gingașe”  își așteaptă cadoul de la Moș Crăciun , aka taticul care le crede virgine până la căsătorie și ar face orice pentru ele, iar apoi rup norma pe/sub vreo masă din cine știe ce “club” ; că doar și ele trebuie să se distreze.

Așa că, te mai întreb odată :

tu nu umbli deghizat?

<<I-am smuls călăului masca. Fața lui era plină de lacrimi. >>

!!?

!!?

    Nu, nu sunt bine, nici macar ok nu e cuvântul care sa ma descrie. Nu mai e de mult asa. Si sigur nici prea curând. Nu mai am rabdarea sau energia necesara. Simt ca am luptat prea mult pentru ceva inutil. Dar parca nici nu sunt pregatita sa renunt.
Am zis mereu ceea ce credeam, am trecut peste cuvântul altora, nu l-am respectat, am fost mereu in opozitie cu ceea ce nu era corect. Am fost învatata sa stiu sa apreciez adevarul. Sa cred in el si sa respect pe cel care mi-l pune la dispozitie. Asa am si facut.
Am pus la bataie orice numai pentru a obtine ceea ce-mi doresc. Nu am pierdut niciodata. Si asta prin corectitudine. Mi-am impus ca scopul sa scuze mijloacele si inca continui cu ideea asta.
Totul este mai prejos decât visurile si idealurile noastre. Astea sunt singurele lucruri concrete si pe care nu ni le poate lua nimeni. Pentru ele se mai merita o lupta. Cu oricine. Chiar si cu noi însine.
Am facut toate astea. Pentru ca nu pun nimic mai presus decât ceea ce-mi doresc. Am fost învatata sa lupt, sa cred si sa simt. In asta consta educatia mea. In dreptate.
Nu ma schimb pentru ca nu vreau. Si chiar daca as vrea nu as putea. Sunt prea obisnuita cu mine însami!

<<Taci, nu vorbi. Nu vreau sa mai aud
Nici urletul din mine stins pe asfaltul ud! >>

 

Teona Mirovici

Pentru concurs oferit de www.studentul.info 

click:  http://www.studentul.info/concurs/intrati-in-concursul-iernii-studentul-info-2011.html

Teona Mirovici

2.

Stinge lumina. Dă-ți jos cămașa. Așează-te lângă ea în pat. Ia-o în brațe și sărută-i ușor tâmplele calde. Are nevoie de asta. Nu o întreba cum se simte sau de cine îi e dor. Îi e bine cu tine acolo. Îi e bine ținută în brațe. Aprinde o țigară și las-o să fie singura care se vede în noapte. Fumul se va ridica ușor și va pătrunde camera. În curând nu veți mai fi doar voi doi acolo. Nu veți mai avea timpul și spațiul vostru. În fum și în întuneric vă pierdeți. Ea nu mai poate îmbrăca curcubee. Nu te mai poate salva.

Ba da!

in momentul in care cineva iti spune ca s-a indragostit de tine, iar tu nu esti intr-o relatie cu acea persoana, ce ai raspunde??!

not rendom!

Hai să n-o mai ardem filozofic, cu citate ale altora şi idei prea des folosite şi fără de sens, hai s-o ardem cum ştim noi.. cu muzică şi alcool şi orice ne place şi toţi cei de care avem nevoie- măcar o noapte.

Hai să n-o mai ardem ca artiştii boemi, mereu c-o carte-n mână, doar ca să părem şi intelectuali. Şi să nu ne mai placa Bacovia doar pentru că-i trist şi la modă, şi melodii lacrimogene doar pentru a zice “că asta-i place sufletului meu”; şi hai să nu ne mai căutăm inspiraţii prin Botanică , la taifas cu un gândac- nici el nu are răbdare să te-asculte!

Şi dacă tot ne dăm mari filozofi, află că ei ştiau să scrie : deci învaţă să scrii bine româneşte şi n-o mai arde cu limbi străine , o ai pe-a ta, deci nu te juca cu a altora!

Hai s-o ardem mai bine cu loţiune de faţă şi fără acnee, sau măcar cu un dermatolog simpatic.

Şi , deşi poate tu nu înţelegi încă care-i treaba , stai să-ţi explic că oamenii nu au inventat prezervativele/anticoncepţionalele sau orice altă măsură de protecţie , pentru că nu aveau ce face, ci în ideea de a NU mai apărea pe lume alţii ca tine.

Sau hai să n-o mai ardem cu un pudism ieftin  şi neîntemeiat, şi hai recunoaştem ca ne plac bărbaţii nostri goi, că doar şi mamei tale i-au plăcut… că doar n-a fost un fel de fecioara Maria.

Solutions

Nu ai cum să o uiţi, dar nu ai nici cum să te întorci la ea. Eşti un idiot! Pentru că ai lasă-o să plece. Ţi-a dedicat versuri-ntregi :poeme şi zeci de scrieri, pe lângă alte multe melodii care ar fi trebuit să te facă atent. Dar nu s-a întâmplat. Eşti prea indiferent, absent şi arogant ca să-ţi dai seamă.

Să spui că nu ţi-a păsat niciodată de ea, ar fi o minciună. Dar, tot mai des te-ai mulţumi cu o minciună, pentru că adevărul doare prea tare. Şi nu vrei să doară. Nici măcar nu ştii cum e să doară. Ar trebui să-ţi povestească ea.

În zadar încerci să o faci să se întoarcă, să-i aminteşti mereu că amintirile rămân. A trecut şi peste ele. În speranţa de a fi fericit, treci peste orice. În fond, scopul scuză mijloacele.

Păcat că tu nu ţi-ai aflat niciodată scopul. Ai luptat mereu, pentru orice lucru mărunt care îţi distrăgea atenţia. Ea era atenţia ta de fapt. Dar nici asta nu ai vrut să recunoşti. În schimb, ai fost mereu de acord cu tot ceea ce spuneau ceilalţi. Pentru că era mai simplu să faci cum vor ei, decât să te gândeşti tu singur la o soluţie.

Soluţiile vin din ceea ce simţi. Iar tu, tu nu mai simţi nimic. 

 

Lor le plac băieţii răi

De ce?

Pentru că întotdeauna cei răi pot fi şi buni, doar din asta provin, nu s-au născut aşa, în comparaţie cu cei buni, care nu au aflat până acum cum e să fii şi altfel.

Pentru că ai ocazia mai uşor să afli ce gândesc, fără pudism, doar din perspective lor de “băieţi” pe care noi adesea nu o cunoaştem şi pe care de obicei ne dorim să o aflăm.

Pentru că pot vorbi despre fanteziile lor mai uşor decât oricine altcineva, uneori doar pentru a ne studia reacţia, alteori doar pentru imaginea creată.

Pentru că pot bea, lăsându-şi şi prietenele să bea în voie, fără remuşcări, fără vreo discriminare sau ipocrizie.

Pentru că-ţi pot cânta, dedica poeme, arăta dragostea lor în orice mod, dar mai ales după o seară mai lungă.

Pentru că la fel că şi noi şi-ar dori nopţi mai lungi, măcar să ne ajungă!

Pentru că pot vorbi despre orice fără să li se pară un subiet tabu sau o idioţenie.

Pentru că întotdeauna au fost cei mai buni prieteni ai nostri şi pentru totdeauna îi alegem pe ei.

Right now…

Pentru că întotdeauna, indiferent de cine ar fi vorba, aş fi fost acolo să-l ajut. Pentru că de obicei era unul de-al meu, iar pe ai mei îi iubesc.
Pentru că niciodată nu aş fi făcut ceva care să-i deranjeze. Nu în mod intenţionat.
Nu  aş fi făcut ceva doar de dragul de a face, ci doar pentru că le făcea bine lor.
Pentru că nimic din ce am făcut, nu le-aş fi reproşat.
Pentru că nu i-aş fi lăsat baltă.
Pentru că nu m-aş fi aşteptat niciodată la ceva asemanantor din partea lor.
Pentru că exact atunci când ai nevoie de ei, indiferenţa lor doare cel mai mult.
Pentru că nu le-aş fi cerut niciodată nimic . Nimic altceva decât să-mi stea alături.