Oameni…

Poate ca ceea ce urmeaza sa spun , nu o sa aiba foarte mare  importanta pentru cineva ,altii nu o sa intelega ceea ce vreau, sau poate intr-un final cineva o sa se simta, dar simt o nevoie nebuna de a preciza:

m-am saturat, si am obosit sa-mi revad si aud cuvintele la anumite persoane. Am spus-o intotdeauna, si am sa o tot repet, nu sunt un exemplu de urmat.  Dar faptele, gesturile, astea sunt chestii minore in momentul asta. Urasc, detest si simt un dezgust greu de egalat atunci cand eu afirm , in nenumarate randuri , ca a scrie, pentru mine, este ca un lucru sfant. Este unul dintre lucrurile cele mai de pret pe care le am. Unul dintre lucrurile pe care le iubesc cel mai mult; in viata, la mine.  Unul dintre putinele lucruri pentru care chiar sunt mandra de mine.

Probabil ca daca as vrea, as putea renunta la multe , dar nu si la asta. Pentru ca dintre toate lucrurile, pentru care lupt zi de zi, cu toti idiotii, printre toate lucrurile pe care incerc sa-i fac sa le inteleaga, ei inca NU   au realizat ce este mai important : nimeni, dar absolut nimeni, folosind cuvintele , gandurile sau faptele mele, nu va deveni, in nici un fel , mai interesant, mai iubit , mai popular.  Nu in asta consta personalitatea cuiva. Asta in cazul in care se poate numi personalitate, atunci cand cineva aduna cate ceva de la fiecare, si nu vine in lume cu nimic propriu.

Pe de alta parte, daca as vrea sa-mi recitesc cuvintele, as putea intra ori aici, ori as putea sa deschid un caiet in care le am scrise, nu sa intru pe alt asa zis blog, si sa le citesc acolo!

Sfarsit!