Ca de obicei mi-am petrecut o parte din weekend citind,mergand la tara ,stand degeaba si ascultand muzica.Sunt singurele lucruri pe care am fost in stare sa le fac in ultima vreme.Imi doream atat de mult sa pot iesi din casa,sa pot face altceva,dar era inutil.Ma simt atat de neputincioasa in ceea ce priveste starea mea si simt ca nimic nu ar putea schimba asta.Am intrat pe net,cred ca in cautare de…aaa..nici eu nu stiam sigur,nu am stat mult si am iesit,apoi imi iau cartea si ma apuc de citit.Am terminat si cu asta si am zis sa ascult din nou melodiile acelea care imi dau o stare si mai deplorabila.Ma simt inutila,absenta,nu ma pot regasi in nimic,nu imi mai pot afisa zambetul acela tembel care imi exprima buna dispozitie.

De cateva saptamani bune,cred ca de mai mult de o luna,nu pot face altceva decat sa gasesc scuze inutile si prostesti,pentru a nu ma intalni cu cei la care,de fapt,tin suficient de mult. Nu pot sa stiu totusi de ce ma agat de ultimile zdrente din vesmantul sperantei care e rupt si s-a spulberat in vant.Dar oare de ce tu,cel care citesti aceste randuri,ai cazut asemenea mie,prada unor contraziceri asemanatoare anul trecut,luna trecuta,saptamana trecuta?
Degeaba ar incerca cineva sa traga de un colt de umbra. Degeaba!Toate imi par atat,atat de sterse,searbade,fara noima,imi lipseste indemnul,scopul,nadejdea,rasplata,visul . Totul.

De ce continuam sa luptam uneori pentru ceva inutil,cand vom intelge ca in viata nimeni si nimic nu poate leza pe nimeni,ca fiecare dintre noi e raspunzator pentru ceea ce simte si nu putem da vina pe altul pentru asta?

Anunțuri

20/03/2009

Sa visez?Presupun ca nu am de ales. Pentru ca visele se pot imparti in mai multe feluri,presupun ca visarea cu ochii deschisi si visarea in timpul somnului-care se considera a fi reprezentata de subconstientul nostru-sunt cele mai importante.

Admit ca,poate,din când în când,ele reprezinta o salvare,dar si forta ce izbeste necontenit poarta catre tine insuti,uneori singura,in zidul de ignoranta,agresivitate,orbire,iar alteori tot singura,dar inconjurata de stafiile din jurul meu,in impenetrabila zambetului comandat, sufletului in flaut de inger.

A visa cu ochii deschisi inseamna sa plangi o data pentru tine si de mii de ori pentru cei din jurul tau,toate acestea pentru ca realizam ca poate e mai usor sa traiesti visand intr-o lume asa cum ne-o dorim,fata de o lume atat de nebuna,constituind credinta in dreptatea ta-care tie-ca om simplu,nu-ti va folosi in nici un fel atunci cand toti cei lasi,neajutorati,suferinzi,invinsi,sau falsi victoriosi ce o data te-au avut drept scut,te vor renega,te vor denigra.Putem spune in aceeasi masura ca exista vise simbolice, vise care subliniaza realitatea;sau exista realitati simbolice ,realitati care identifica vise.

Visurile nu reprezinta oare antidotul resemnarii atunci cand nu ne mai ajunge lumea?Practic,avem de ales dintre a visa traind sau a trai visand.In alta ordine de idei,continui sa visez,dar fara a mai fi prudenta.

Fara locuri? o.O

14/03/2009

Presupun ca toti am pomenit macar o data de “Socola “ Iasi , si mai exact spitalul de nebuni.Pentru toti cei ce spun ca intr-o buna zi vom ajunge si noi acolo, trebuie sa-I dezamagesc, spunand ca nu mai sunt locuri.Da stiu, suna stupid dar a fost acum ceva vreme un articolo in ziar care afirma chiar acest lucru, iar titlul articolului era “spitalul nu mai face fata, locurile fiind ocupate – sint zile in care medicii interneaza si cite o suta de persoane – unii pacienti care au nevoie de internare pentru a continua un tratament sint aminati”
Cu toate acestea la inceputul lunii martie a aparut inca un articol in care se pune ca “Medicii spun ca tot mai multi ieseni ajung la Socola pentru ca si-au pierdut sau isi vor pierde locul de munca. Intelectuali, economisti, ingineri, muncitori sau vinzatori au trecut pina acum prin miinile psihologilor si psihiatrilor. Cei mai multi au suferit depresii. Oamenii de afaceri cu probleme se trateaza la cabinete particulare pentru a nu se afla ca sint doboriti psihic.”
Psihiatrii spun ca au tot mai multe cazuri de oameni cu tulburari psihice datorate crizei economice. „Se observa o crestere considerabila a pacientilor depresivi, pacienti care ajung sa aiba tulburari psihice pentru ca si-au pierdut locul de munca sau se asteapta sa il piarda. In acest an au fost cel putin cate 15 astfel de cazuri zilnic. Majoritatea nu au probleme majore si nu necesita internare de lunga durata. Internari de zi sint insa foarte multe”, a declarat dr. Virginia Marinescu, purtatorul de cuvint al Spitalului „Socola”.

13/03/2009

Libertatea – un risc sublim.

Ne gandim adesea ca dorim sa fim liberi , sa ne traim viata la maximum ,fara griji dar avand tot ceea ce dorim . Ne avantam in luarea deciziilor fara a cantari indeajuns de bine hotararile pe care le luam . Nu ne pasa de ce se va intampla in urmatoarea clipa , doar pentru a fi fericiti intr-un moment.
Putem vorbi de libertatea lăuntrică (libertatea de conştiinţă) , libertatea de exprimare , libertatea alegerii unui stil de viaţă , libertatea de asociere liber consimţită , cum de alt fel nu se poate vorbi despre o libertate (ex: „libertatea socială”) ci doar despre libertate individuală.
Desi cu totii isi doresc acest lucru , putem afirma ca libertatea nu este unicul scop al oamenilor, fiind uneori acceptabil să se
renunţe la libertate in favoarea altor valori.

Nepasare?

11/03/2009

Cel mai mare pacat fata de oameni,nu este ura…ci indiferenta fata de ei. Indiferenta este esenta inumanitatii.
(GEORGE BERNARD SHOW)

In viata de zi cu zi ne confruntam cu indiferenta. Se poate spune ca aceasta se manifesta in diferite moduri, incepand cu indiferenta societatii fata de toti ceilalti, indiferenta profesorilor fata de elevi –atunci cand acestia considera ca sunt mult superiori elevilor; dar in mod special indiferenta unor personae fata de alte persoane , atunci cand este vorba de exprimarea libera a sentimentelor sau pur si simplu pentru a ajuta pe cineva. Insa suntem prea preocupati in a fi atenti cu noi insine si ii neglijam adesea pe cei din jurul nostru, doar pentru ca iubim ce ne creste in suflet si nu este al nostru.
De multe ori spunem lucruri fara a dori de fapt , dar care in aceeasi masura ii raneste pe cei din jurul nostru. Ne cerem scuze mai mult din obligatie nu pentru ca asa simtim de fapt. Nu ne pasa de ce simte celalat pana in momentul in care realizam ca este doar un concept care a fost creat pentru a ascunde în spatele său atitudinile incerte.

Suntem atat de grabiti incat uitam sa ne bucuram de lucrurile marunte.Dorim sa ne traim viata la maximum ,dar ne poticnim in griji,frica si maturitate.Vrem sa credem ca in sufletul nostru suntem copii,dar ne consideram prea “batrani” s-o recunoastem.Nu stim sa ne mai cerem iertare ,desi stim ca timpul nu mai sta in loc. Ramanem orgoliosi pana in ultima clipa ..si anume atunci cand realizam ca nu mai avem fata de cine sa fim.Ne legam de trecut,ne amintim in present,si uitam in viitor.

Tanjim dupa prietenii de-o vara ,dupa persoanele noi,interesante pe moment,dar uitam sa-I pretuim pe cei care ne-au fost alaturi de la inceput.E mult mai usor sa criticam de cat sa ne autocriticam.Cerem sa ni se spuna cum suntem noi de fapt si cum ne vad ceilalti,dar nu ne mai aducem aminte cum ne vedem noi.

Iubim si acceptam sa fim iubiti ,dar nu ne luptam pentru iubire.Avem de gand sa facem un million de lucruri ,dar ne e teama sa nu picam in penibil.Suntem mai preocupati in a gasi metode de razbunare sau de a face pe cineva sa sufere ,decat sa remarcam clipele frumoase.Ne agatam de “fantome” ,fara a ne da seama ca la un moment dat ,vine timpul sa trecem peste…

Ii mintim pe cei din jur,fara a considera ca in realitate ne mintim pe noi.Adoram jocul,dar nu avem curajul sa riscam.Irosim timp, gandindu-ne “cum ar fi daca….ce-ar fi daca…” pentru ca nu indraznim sa punem in aplicare acele intrebari.

Ne izolam in subtilitati sperand ca omul potrivit va prinde idea,cand pur si simplu am putea sa-I spunem direct ceea ce vrem de la el. Luptam pentru himere, dar ne dam batuti cand vine vorba de teluri precise; ne consideram atat de deschisi la minte si fara prejudecati, incat ne lovim de propriile prejudecati.

Ne facem planuri ..dar uitam de planul de rezarva..ca viata e imprevizibila.. Uitam ca tocmai asta-I farmecul. Uitam sa ne ridicam atunci cand am cazut, pentru ca suntem prea obositi pentru a o lua de la capat. Uitam sa zambim, sa fim fericiti, sa glumim ..pentru a pastra aparentele .

Ce-ar fi daca am uita de toate pentru o zi ,ne-am da jos mastile..si am fi pur si simpli..noi?

Au rost toate celelalte ?