10/04/2009

Ne dorim de atat de multe ori sa fim normali,si tot de atatea ori nu ne gandim la ce inseamna “normal”.

Dacă ar fi să aruncăm o privire asupra conceptelor filozofice referitoare la scopul vieţii umane, la normalitatea ei,am găsi o întreagă paletă discursivă. Astfel,la Socrate normalul reiese din întrebarea: „cum trebuie să trăim pentru a trăi conform binelui?” şi afirmaţia:”orice om cu mintea sănătoasă are în vedere prin actele sale un rezultat pe care-l consideră bun”;la Platon normal este „să trăim după lumea ideilor”;la Aristotel normal este „să trăim după fiinţa ca fiinţă,şi să ne mulţumim cu „justa măsură”;stoicii consideră normal că „omul care doreşte ceea ce nu depinde de el este un sclav”;epicureii consideră normală „ataraxia” şi „înţeleptul este fericit şi sigur de fericirea sa, pentru că nu se teme de nici o pierdere”;la Decartes normal este ca „omul să vadă clar pentru a acţiona bine”;la Kant normal este să trăim după aceea „voinţă bună” căci „voinţa bună îşi dă sieşi lege”şi că este normal să ne punem cele trei întrebări fundamentale: „ce pot cunoaşte ?,ce trebuie să fac ?,ce-mi este îngăduit să sper ?”;la Freud este normal să trăim şi după inconştient ca realitate a „mecanismelor ascunse care sunt adevărata realitate”.

Astfel,conceptului de normal i se recunoaşte, în general, o latură statică şi una dinamică,una teoretică şi una practică,precum şi faptul că se leagă de un anumit finalism sau scop.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: