N-am avut niciodata o pasiune deosebita pentru politica. Desi,precizez  ca am fost impresionata de ceea ce se petrece acum in strada. Dar n-am sa detaliez pe tema asta prea mult pentru ca deja s-au comentat destule si s-au inteles putine.

Sunt doua lucruri pe care vreau sa le mentionez:

1.      despre acei oameni , care fara prea multa cultura s-au apucat sa comenteze despre acest subiect, pe un ton plin de dezgust, scarba, indiferenta. S-au pus intrebari precum “pentru ce naiba se agita astia ma?” “da ce, ei  nu au ce face acasa, de ce se agita?”. As da eu un raspuns la asta, si as spune ca poate au iesit in strada ca sa  lupte pentru ceva mai buna, sa nu mai planga maicata seara ca nu are ce sa-ti dea de mancare, ca ceri bani ca disperatul in fiecare zi, ca singura ta grija e sa te spargi prin spatele vreo unui bloc, iar ai ai tai trebuie sa te intretina. As mai putea spune, ca daca esti atat de idiot, incat sa nu intelegi macar asta, ai putea macar sa nu mai pui astefel de intrebari. Uneori tacerea te face sa pari mai destept.

2.      despre un pusti, de 10 ani, elev in clasa a IVa  care i-a spus mamei ca merge la joaca, dar de fapt s-a dus la protest. A venit apoi la televiziune, si a vorbit atat de clar cum ca presedintele ne triseaza, toti cei care sunt la conducere sunt niste hoti care in loc sa aiba grija de popor se gandesc doar la ei insisi si cum nu i-a fost frica sa mearga sa lupte alaturi de ceilalti , desi unii l-au indemnat sa mearga acasa, pentru ca este prea mic. Era mandru ca cineva a avut atata incredere in el incat i-a dat sa fluture drapelul. Pentru prima data am citit sinceritatea pe chipul cuiva. Pe un astfel de om, desi are 10 ani, eu l-as aprecia; nu pe cei care lupta pentru mai bine din fata monitorului, cu like-uri pe facebook, stand comod in pat.

<<Îngerii mor de ispita din lume

și cine ajunge, hai spune-mi, în rai? >>

Anunțuri

Woman hater

14/01/2012

 

 

Copilărie

11/01/2012

Nu știu cum a fost copilăria altora, da știu sigur că a mea a fost una fericită. Trecând peste faptul că am avut întotdeauna ceea ce am vrut și mi s-au făcut toate mofturile, acum mă bucur sincer de faptul că nu am avut calculator și mobil de la 2 ani.

Sunt fericită că mi-am petrecut copilăria cocotandu-mă în copaci, jucându-mă de-a baba-oarba, calcatelea, telefonul fără fir, șotron, rațele și vânătorii, avioane, spânzurătoarea, țară țară vrem ostaș, omul negru, tetris-pe jocul acela care acum pentru mulți este antic și nici nu știu că a existat, ascunselea, elasticul, monopoly, sticluța cu otravă, și probabil multe altele de care acum nu-mi amintesc.

Sunt fericită că nu am stat de mică în fața monitorului, jucând doar chestii cu împușcături,bătăi etc. În schimb, am avut ocazia să am jocuri pe televizor, să mă chinui probabil ore în șir să împușc niște rațe.

Știu sigur, că atunci când ieșeam în fața blocului, nu o făceam pentru a vorbi despre ce telefon de ultimă tehnologie am primit, sau cum i-am bătut pe alții la cs, dota și ce mai există acum.

 

 

 

 

 

 

Zi de zi, suntem mandri de ceea ce reusim sa facem cu ceea ce avem. In special cu ajutorul tehnologiei: incepand de la editarea pozelor, ati posta locatia pe un site de socializare, a cauta informatii de pe mobil, a gasi o locatie etc.

Dar ce rost are toata aceasta emancipare, atunci cand unii dintre noi nici macar nu sunt in stare sa raspuna la telefon, sau oriunde li te adresezi.  Nu stiu daca este o chestie de educatie, bun simt, antipatie sau lipsa de interes dar mie mi s-ar parea normal un raspuns.

Nu o sa devin atat de ipocrita incat sa spun ca eu le raspund mereu tuturor. Dar stiu sigur, ca celor care nu le raspund, le-am spus macar candva ca nu mai  vreau sa le vorbesc.  Pentru oricine altcineva, care nu face parte din aceasta categorie, o sa am respectul necesar pentru a suna, si a afla ce s-a intamplat!