Și … a plecat!

18/04/2012

Am spus că nu obișnuiesc să mă atașez de lucruri care nu durează. Iar el m-a întrebat de ce sunt atât de cinică. Am răspuns că există cinism și realism. Și cred mai mult în a doua. Mi-a spus că la fel de bine există și speranța, credința, încrederea.

M-am gândit puțin înainte de a răspunde că asta vine din partea cuiva care renunță prea ușor în a crede în el sau în cei de lângă el. Care nu crede în prezumția de nevinovăție și care trebuie să cerceteze prea mult până a avea câtuși de puțină încredere. I-am spus că asta vine din partea unui om care atunci când se simte depăsit de situație, când nu mai are ce să adauge în favoarea lui, când nu mai are cu ce lupta, pleacă. Fuge. Se ascunde. Undeva cât mai departe sau în el însuși. I-am spus că nu de la un asemenea om aș vrea să primesc lecții, și mai ales nu despre viață. Pentru că dacă aș avea ceva de învățat de la el, acel lucru ar fi să renunț. Iar eu nu vreau să abandonez nimic. Cred cu tărie în ceea ce este al meu și ceea ce mi se cuvine. I-am spus că înainte de a avea credina, trebuie întâi să îți alegi lucrurile care contează cu adevărat. Să știi la ce speri. Sau la cine. Poate că speranța, încrederea, credința ne fac să părem mai puternici, mai siguri pe noi, dar fără o realitate în care să trăiești, în care să ai în ce crede , în care să ai la ce spera, în care să ai în ce să te încrezi, nu ai nimic. Nu ai nimic atunci când nu ești conștient de ceea ce e al tău.

   Și atunci a plecat!

Reclame