Poate nu ii iubesti pe toti, sau poate nu ai cum sa ii iubesti la fel. Dar trebuie sa inveti sa-i iubesti intr-un anume fel, pe fiecare in parte daca vrei sa ii pastrezi langa tine.
Dar ca sa ii apropii de tine, trebuie sa primesti sau sa fii convins de o oarecare incredere. Si cum sa te simti apropiat de cineva daca el vrea totul inainte de a oferi nimic. Si tu ai nevoie de cate ceva. In special de incredere. Insa nu e vorba de nevoile tale. Nu ii pasa nimanui de ele. Important e sa ii faci sa te vada asa cum vor ei… chiar daca nu e tocmai ceea ce esti tu. Tu esti bun. Dar nu vrei sa le arati partea asta din tine. Cand oamenii vad bun, se asteapta la bunatate; iar tu nu traiesti pentru asteptarile altora, dar nici nu vrei sa ii dezamageati. Deci cea mai buna solutie e rautatea. Unii o sa inteleaga de unde vine, altii o sa judece, iar cei mai multi vor vrea explicatii. Acestia din urma sunt cei care le merita cel mai putin. Pentru ca indifetent de motivele tale, ei nu vor fi acolo pentru a intelege sau accepta, ci pentru a judeca sau a da sfaturi. De care tu nu ai nevoie. Pentru ca te-ai creeat pe tine in asa fel incat sa iti fie bine si sa fii multumit cu ceea ce esti, nu pentru a trai asteptarile altora.

                 Deci tot ce ai putea face este sa astepti ca ei sa se hotarasca cat de mult te plac asa. Pentru ca oricat ai incerca tu sa mai repari ceva,nimeni nu va observa, ei vor avea in fata doar imaginea a ceea ce tu nu esti, comparand-o cu ceea ce ar trebui sa fii pentru ei.

http://www.youtube.com/watch?v=y2kEx5BLoC4

Asa ceva…!

19/12/2012

Daca Iasul nu este orasul tuturor posibilitatilor, ar trebui sa fie!

Eu una, nu stiam ca cineva ar putea aproape sa te ia la bataie, pentru ca te-ai urcat intr-un taxi.

Daca inca nu se stiu peripetiile mele in a gasi o masina, tin sa povestesc cum astazi m-am urcat intr-una, iar o femeie urla, pentru ca nu se numeste tipat, ca disperata “domnisoooara!! Domnisoooaraa!! Coborati din masina”. Bineinteles ca a venit spre taxi, si a inceput sa traga de portiere, si de haina mea, sa ma dau jos din masina, pentru ca nu e posibil ca eu, care nu stau in statia de taxiuri sa astept, sa ma pot urca intr-unul. Ca cica nu pot astepta unde vreau eu..

Doza de penibil este cu atat mai mare cu cat tot aceasta “doamna” , care se considera a fi o persoana respectabila, incepe sa injure si sa ma faca si pe mine si pe sofer, in toate felurile, spunand ca ea nu pleaca pana cand eu nu ma dau jos din masina.

Asa cevaaa…. Greu de crezut ca se poate intampla, dar bineinteles.. eu am reusit sa patesc asa ceva..

Un oras minunat… pacat ca este locuit!

please, promise me!

18/10/2012

Promite-mi! Te rog promite-mi! Promite-mi ca nu o sa te atasezi prea tare de mine. Ca nu o sa existe sentimente. Ca nu o sa trebuiasca sa ma simt vinovata.

Promite-mi, te rog, ca nu ai sa cauti lucruri la mine care sa-ti placa.

Promite-mi ca nu o sa ai asteptari mari, ca eu sa te dezamagesc. Eu chiar nu vreau sa te dezamagesc.

Promite-mi ca nu o sa fii atat de bun cu mine incat sa-mi placi, ca sa trebuiasca sa-mi controlez reactiile.

Promite-mi ca ai sa-mi intelegi toanele, si nu o sa te sperii sau nu o sa ma invinuiesti. Sa nu ma invinuiesti pentru ceea ce sunt.

Promite-mi ca ai sa ma iei in brate cand o sa-ti zic sa pleci, si ca ai sa ma saruti usor pe frunte.

Promite-mi ca o sa mergi cu mine afara, chiar daca ploua. Plimba-te cu mine prin ploaie. Promite-mi doar ca o sa ma lasi sa ma ud in voie, si tu o sa-mi asezi parul ravasit.

Promite-mi ca o sa te gandesti la mine cand o sa auzi de mare, si ca o sa iti amintesti sclipirea din ochii mei cand o sa te uiti la stele..

Promite-mi ca nu o sa conteze nimic din ce nu e bine, si ca o sa incerci sa ma accepti asa.

Promite-mi ca o sa ma faci atenta, cand mi-am pierdut si ultimul gand in departare.

Promite-mi ca voi avea mereu si vin si dragoste si ceai.

Promite-mi ca voi avea caldura.

Promite-mi ca o sa ma lasi sa plec… atunci cand voi simti nevoia, iar eu iti promit ca ma voi intoarce.

Iti promit ca ma voi intoarce. Dar deabea dupa ce i-am regasit pe cei care imi lipsesc, dupa ce i-am iubit, dupa ce am facut orice. Am facut orice din ceea ce imi doream. Ceea ce simteam. Din ceea ce aveam de spus…

Dar mai presus de toate, nu-mi promite nimic din ce nu poti face.

Iar dupa toate astea.. eu voi fi a ta …

Și … a plecat!

18/04/2012

Am spus că nu obișnuiesc să mă atașez de lucruri care nu durează. Iar el m-a întrebat de ce sunt atât de cinică. Am răspuns că există cinism și realism. Și cred mai mult în a doua. Mi-a spus că la fel de bine există și speranța, credința, încrederea.

M-am gândit puțin înainte de a răspunde că asta vine din partea cuiva care renunță prea ușor în a crede în el sau în cei de lângă el. Care nu crede în prezumția de nevinovăție și care trebuie să cerceteze prea mult până a avea câtuși de puțină încredere. I-am spus că asta vine din partea unui om care atunci când se simte depăsit de situație, când nu mai are ce să adauge în favoarea lui, când nu mai are cu ce lupta, pleacă. Fuge. Se ascunde. Undeva cât mai departe sau în el însuși. I-am spus că nu de la un asemenea om aș vrea să primesc lecții, și mai ales nu despre viață. Pentru că dacă aș avea ceva de învățat de la el, acel lucru ar fi să renunț. Iar eu nu vreau să abandonez nimic. Cred cu tărie în ceea ce este al meu și ceea ce mi se cuvine. I-am spus că înainte de a avea credina, trebuie întâi să îți alegi lucrurile care contează cu adevărat. Să știi la ce speri. Sau la cine. Poate că speranța, încrederea, credința ne fac să părem mai puternici, mai siguri pe noi, dar fără o realitate în care să trăiești, în care să ai în ce crede , în care să ai la ce spera, în care să ai în ce să te încrezi, nu ai nimic. Nu ai nimic atunci când nu ești conștient de ceea ce e al tău.

   Și atunci a plecat!

Stau intinsa pe jos, in camera. E bine. E liniste. Simt ca retraiesc din povestile si visele noastre. Nu e un moment de nostalgie! E un sincer moment de bucurie; ca ceva a fost, ceva am avut impreuna. Nu ma refer acum la cineva anume, ci la oricare „tine” care citesti acum si ma cunosti.

Imi amintesc-poate prea devreme, ori a trecut prea mult, sau scriu eu prea tarziu despre asta, de noptile tarzii pe care le petreceam impreuna, de orele prea matinale la care ne trezeam impreuna, istoviti de discutiile precedente, de o noapte in care eu dormeam linistita, in timp ce singura ta grija era sa ma invelesti, sa nu-mi fie frig, sau sa am prin preajma orice din ceea ce mi-ar putea face rau.

Imi amintesc de dupa amiezele de iarna cu ceai cald, de linistea dintre noi cand ne uitam la un banal film, de prietenii vechi, dar buni, pe care nu i-am vazut de mult si care probabil cred ca mint cand spun ca imi este dor de ei.

Imi amintesc tarziu de copilarie, de bucuriile pe care am avut norocul sa le am.

Imi amintesc de orele in care obisnuiam sa petrecem ore in sir, fara aspune ceva, dar simteam ca e bine asa.

Imi amintesc de stradania de a incerca sa ii fac pe altii sa inteleaga-a fost inutil.

Imi amintesc de dorinta multora de a incerca sa ma schimbe, in mintea lor crezand ca asta e un lucru bun. Nu au reusit.

Imi amintesc de baile din miez de noapte in mare.

Imi amintesc din nou de iernile geroase in care prefeream sa ne plimbam pe afara, inghetand mai mult, in schimbul unui loc mai comod. Dar noua asta ne facea bine.

Imi amintesc de cand umblam de nebuni prin ploaie, cantand.

Imi amintesc de timpul in care nu-mi era frica de nimic.

Imi amintesc de multe. Dar au trecut si scriu acum zambind.

Tu iti mai amintesti ceva?

!!?

17/12/2011

    Nu, nu sunt bine, nici macar ok nu e cuvântul care sa ma descrie. Nu mai e de mult asa. Si sigur nici prea curând. Nu mai am rabdarea sau energia necesara. Simt ca am luptat prea mult pentru ceva inutil. Dar parca nici nu sunt pregatita sa renunt.
Am zis mereu ceea ce credeam, am trecut peste cuvântul altora, nu l-am respectat, am fost mereu in opozitie cu ceea ce nu era corect. Am fost învatata sa stiu sa apreciez adevarul. Sa cred in el si sa respect pe cel care mi-l pune la dispozitie. Asa am si facut.
Am pus la bataie orice numai pentru a obtine ceea ce-mi doresc. Nu am pierdut niciodata. Si asta prin corectitudine. Mi-am impus ca scopul sa scuze mijloacele si inca continui cu ideea asta.
Totul este mai prejos decât visurile si idealurile noastre. Astea sunt singurele lucruri concrete si pe care nu ni le poate lua nimeni. Pentru ele se mai merita o lupta. Cu oricine. Chiar si cu noi însine.
Am facut toate astea. Pentru ca nu pun nimic mai presus decât ceea ce-mi doresc. Am fost învatata sa lupt, sa cred si sa simt. In asta consta educatia mea. In dreptate.
Nu ma schimb pentru ca nu vreau. Si chiar daca as vrea nu as putea. Sunt prea obisnuita cu mine însami!

<<Taci, nu vorbi. Nu vreau sa mai aud
Nici urletul din mine stins pe asfaltul ud! >>

 

Teona Mirovici

10/12/2011

Pentru concurs oferit de www.studentul.info 

click:  http://www.studentul.info/concurs/intrati-in-concursul-iernii-studentul-info-2011.html

Teona Mirovici

2.

10/11/2011

Stinge lumina. Dă-ți jos cămașa. Așează-te lângă ea în pat. Ia-o în brațe și sărută-i ușor tâmplele calde. Are nevoie de asta. Nu o întreba cum se simte sau de cine îi e dor. Îi e bine cu tine acolo. Îi e bine ținută în brațe. Aprinde o țigară și las-o să fie singura care se vede în noapte. Fumul se va ridica ușor și va pătrunde camera. În curând nu veți mai fi doar voi doi acolo. Nu veți mai avea timpul și spațiul vostru. În fum și în întuneric vă pierdeți. Ea nu mai poate îmbrăca curcubee. Nu te mai poate salva.

Solutions

18/06/2011

Nu ai cum să o uiţi, dar nu ai nici cum să te întorci la ea. Eşti un idiot! Pentru că ai lasă-o să plece. Ţi-a dedicat versuri-ntregi :poeme şi zeci de scrieri, pe lângă alte multe melodii care ar fi trebuit să te facă atent. Dar nu s-a întâmplat. Eşti prea indiferent, absent şi arogant ca să-ţi dai seamă.

Să spui că nu ţi-a păsat niciodată de ea, ar fi o minciună. Dar, tot mai des te-ai mulţumi cu o minciună, pentru că adevărul doare prea tare. Şi nu vrei să doară. Nici măcar nu ştii cum e să doară. Ar trebui să-ţi povestească ea.

În zadar încerci să o faci să se întoarcă, să-i aminteşti mereu că amintirile rămân. A trecut şi peste ele. În speranţa de a fi fericit, treci peste orice. În fond, scopul scuză mijloacele.

Păcat că tu nu ţi-ai aflat niciodată scopul. Ai luptat mereu, pentru orice lucru mărunt care îţi distrăgea atenţia. Ea era atenţia ta de fapt. Dar nici asta nu ai vrut să recunoşti. În schimb, ai fost mereu de acord cu tot ceea ce spuneau ceilalţi. Pentru că era mai simplu să faci cum vor ei, decât să te gândeşti tu singur la o soluţie.

Soluţiile vin din ceea ce simţi. Iar tu, tu nu mai simţi nimic. 

 

De ce?

Pentru că întotdeauna cei răi pot fi şi buni, doar din asta provin, nu s-au născut aşa, în comparaţie cu cei buni, care nu au aflat până acum cum e să fii şi altfel.

Pentru că ai ocazia mai uşor să afli ce gândesc, fără pudism, doar din perspective lor de “băieţi” pe care noi adesea nu o cunoaştem şi pe care de obicei ne dorim să o aflăm.

Pentru că pot vorbi despre fanteziile lor mai uşor decât oricine altcineva, uneori doar pentru a ne studia reacţia, alteori doar pentru imaginea creată.

Pentru că pot bea, lăsându-şi şi prietenele să bea în voie, fără remuşcări, fără vreo discriminare sau ipocrizie.

Pentru că-ţi pot cânta, dedica poeme, arăta dragostea lor în orice mod, dar mai ales după o seară mai lungă.

Pentru că la fel că şi noi şi-ar dori nopţi mai lungi, măcar să ne ajungă!

Pentru că pot vorbi despre orice fără să li se pară un subiet tabu sau o idioţenie.

Pentru că întotdeauna au fost cei mai buni prieteni ai nostri şi pentru totdeauna îi alegem pe ei.

Explore!

25/03/2011

Stai tu întins cu mine-n iarbă şi ascultă, cântă, priveşte, iubeşte. Sau hai să ne dăm în leagăne până ameţim şi cântăm, până doar stelele ne mai veghează. Ţi-ar plăcea. M-ai lua de mână şi nu mi-ai mai da drumul. M-ai ţine în braţe, aşa cum ai făcut-o mereu. Aşa cum nu-mi vei da drumul vreodată. Pentru că nu-i chiar atât de uşor să renunţi. Sau cel puţin nu la mine. Am să stau mereu şi am să-ţi povestesc despre amintirile noastre. Poate ai uitat ceva. Poate ţi-e dor. Aşa cum îmi este mie acum.

Poate mai ştii cum ne jucam cu minţile noastre, deşi ştiam ce gândim, doar de dragul jocului. Pentru că mereu ne place jocul şi niciodată nu-l vom refuza. Mai ales atunci când este vorba de noi, oriunde am fi. Dar de-am fi în verdeaţă ce ne-o dorim, ar fi aşa cum am vrea, ar fi mai mult decât bine. Şi-am fi doar noi, fără nevoia de a ţine în taină gânduri, idei, sau sentimente, dorind doar exprimare, în orice mod ne face nouă plăcere.

Aşteaptă soarele, căldura, verdeaţa, adu-mi fericirea!

Puzzle

26/01/2011

Dar dacă fiecare zi, ar fi asemenea unui puzzle, în care găseşti o nouă piesă, iar pe altele le pierzi, crezi că ai putea rezolva ceva, că ai putea afla imaginea din final? Răspunsul.

În fiecare zi ei îţi răspund la o întrebare, şi te fac să te gândeşti la multe altele. De fiecare dată când ai să închizi ochii şi ai să îţi aduci aminte de una din piesele pierdute, pentru care va trebui să lupţi din nou, mai mult ca niciodată. Întotdeauna ceva pierdut este ceva mai valoros decât ceva ce ai deja. Întotdeauna ce ai este mai puţin important decât altceva pentru care îţi găseşti să lupţi.

În fiecare zi va fi cineva care să te facă să ai îndoieli în legătură cu locul piesei în puzzle.

Dar niciodată, tu nu va trebui să te gândeşti că va trebui să renunţi la o piesă pentru a fi mai fericit. Fericirea ta depinde de fiecare parte din întregul tău puzzle. Toate, la un loc, unite, te vor ajută să-ţi dai seama care e răspunsul.

 

Mulţumiri

04/01/2011

Ca să încep anul într-o notă optimistă, pentru că nu am transmis prea multe urări de bine pentru noul an şi la cât mai mult timp petrecut cu mine, scriu asta pentru a vă mulţumi. Pentru a le mulţumi celor care încă sunt …

Pentru că nu au plecat deoarece ştiau că am nevoie să stea;
Pentru că m-au încurajat ;
Pentru că au minţit pentru mine;
Pentru că mi-a făcut referatul la fizică;

Pentru că nu uiţi promisiunea ta despre noi;
Pentru că nu vrea să plece şi o să rămână;
Pentru că oricât de proaste ar fi glumele mele(uneori) ,ei s-au obişnuit;
Pentru că au înţeles că lupt pentru ce iubesc;
Pentru că uneori mi-au înţeles neputinţa;
Pentru că m-au sărutat încet pe frunte când ochii mei deveneau goi;
Pentru că m-au înţeles când acuzam marea că nu poate spăla şi ce e în sufletul nostru;
Pentru că ideea de iubire vine din interior, nu atunci când ţi-o impui.

 

Toată activitatea asta, toate pizdutele care nu au treabă, totul, îmi consumă prea mult din energie. Şi simt că am să ajung foarte curând într-un punct în care nu o să-mi mai pese nici măcar de cei mai dragi oameni. Iar asta a început deja. Şi a început prin a mă plânge de fiecare lucru pe care îl faci. Începe prin nemulţumire. Nu mai pot. Nu vreau să mai fiu eu singura care se străduieşte să fim fericiţi. Nu fericirea tuturor depinde de mine. De fapt, a nimănui nu depinde de mine. Nu eu sunt cea care trebuie să tot încerce să se abţină, să fie calmă, să nu înjure printre dinţi, să se poarte frumos şi să vă facă pe voi fericiţi!
Nu mie ar trebui să-mi pese atât de mult de cei din jur.

banc

22/07/2010

-Ce îi zice un robot bâzâitor altui robot bâzâitor?

pentru ca e printre cele mai bune bancuri pe care le-a putut zice Daniel!