Dincolo.

15/01/2011

<< Am căutat alte şi alte senzaţii. Am fugit pretinzând libertate. Am sărutat fără noimă. Am îmbrăţişat fără rost. Dar m-am întors, de fiecare data, spăşită, la cel pe care îl iubeam.>>

Am mers încet prin ploaie sau am alergat de nebună. A fost acelaşi lucru. Ai fost oricum în mintea mea. Nu am putut fugi mai repede decât gândurile mele. ai rămas acolo. Şi nu cred că vei dispărea.

Mi-am lăsat sufletul, l-am renegat, ştiind că tu încă mai eşti acolo. Dar m-am întors.

Am încercat să te ţin departe, dar tu ai venit mai aproape. Mult prea aproape să pot rezista.

M-am apropiat de oameni pe care nici măcar nu-i cunoasteam, doar pentru a te găsi pe tine în ei.

I-am ţinut pe alţii de mână şi am pronunţat, fără să realizez, numele tău.

Am păşit îmbrăţişaţi în faţa tuturor, când toţi şopteau că greşesc. Dar m-am făcut că nu-i aud.

Am încercat să înţeleg ce-I în mintea ta, dar nu m-ai lăsat nicodată. De parcă aş fi putut să-i fac rău. Eu nu ţi-aş fi făcut niciodată rău.

M-am lăsat pradă braţelor tale, dar ele mi-au dat drumul atunci când aveam mai mare nevoie de ele.

Am stat luni întregi departe, lăsându-te să-ţi dai seama cât de fericit eşti când iubeşti.

Am citit zeci de cărţi şi în fiecare găseam o parte din noi.

Am încercat să urăsc tot ce ne leagă, dar am iubit mai mult.

Au fost zeci de lacrimi ce ar fi vrut să-mi înece sufletul, dar nu le-am lăsat.

Au fost mulţi care au vrut să lupte pentru el, pentru a-l avea, şi nu i-am ajutat. Nu i-am lăsat. Oricum ar fi fost inutil. De ce să lupte şi ei degeaba?…

Am mai vrut să ştiu şi tot ce crezi despre ceea ce am spus despre noi. Dar n-ai putut decât să râzi, să taci, sau să mă descurajezi.

Am vrut să ştii cât te-am iubit.

 

<< Mă ascund în căldura braţelor tale, mâinile tale mari, mă cuprind, mă înfulecă nemiloase.

Te privesc zâmbind cum îmi spui povestioare şi visezi, mâna îmi sprijină obrazul, te privesc, te iubesc cu priviri.

Îţi simt respiraţia caldă pe frunte, îţi încleştezi uşor buzele pe fruntea mea şi mă învălui încet încet în săruturi pline de iubire.

Clipe neterminate, mă urmăresc ca dâra de parfum ce ţi-ai pierdut-o pe tricoul meu. >>

 

<< Tu nu ştii, câte cuvinte

Ea încă le simte, nu ştii.

Dar nu vezi, toate câte le-ai avut

Că în noapte au căzut

Şi ele nu vor mai fi. . .

 

Poate că în lumea ta

Nu mai ai loc pentru ea.

Nori de vis ai răsturnat

Şi-ai plecat. . .

Drumul care l-ai ales,

Nici tu nu l-ai înţeles,

Iar cât ai putut răni… >>

S.

19/12/2010

Spune-mi ce simţi, când simţi, când te prefaci, când nu eşti tu. Sau chiar nu mai ştii cum e sa fii tu. E greu să-ţi laşi gândul liber, e greu sa spui ceea ce crezi nu ce e mai bine de spus. Daca nu ai încerca sa blochezi asta, ţi-ai da seama ca sentimentele tale pentru ea sunt reale. Dar daca crezi ca gândurile-ţi sunt incerte, e nevoie sa o săruţi din nou ca să-ţi dai seama.

Nu ai nevoie de un gând incert. El nu te poate lăsa să-ţi dai seama ce-ţi face bine. El e dictat de conştiinţă sau orgoliu. De fapt, nici nu mai contează ce e bine. Ce e bine pentru cei din jurul tau.

Faptul că măcar uneori ii simţi lipsa, înseamnă ca ai făcut o greşeală, iar gândurile tale erau si atunci incerte. Şi nu te-au ajutat. Dar aici nu e vorba de greşeli. Pentru ca încă mai greşeşti.

Uită-te mai încolo, uită-te dincolo de tine, de locul in care ţi-ai oprit privirea, dincolo de cei care fac doar cum vrei tu. Exista oameni cu voinţă proprie. Ai uitat si asta. Aminteşte-ţi ca viaţa ta-i un poligon, in care ţi-ai uitat tinta.

De acum, numai tu contezi. Numai tu îţi poţi da seama daca, după atâta timp vei mai putea găsi ce ai dat de mult de-o parte.

 

<<Si dacă după tot ce ţi-am spus, n-ai înţeles nimic –
De fapt trebuia să simţi, nu să-nţelegi –
Dacă după tot ce-am făcut, nu-nsemn nimic pentru tine,
De ce nu vrei sa ma dezlegi?
Să plâng – nu-ncerc,
Să-ncerci – nu ştii,
Să ştiu – nu vreau,
Să vrei – nu poţi.
Mi-au secat toate cuvintele si nu mai ştiu nimic>>