S.

Spune-mi ce simţi, când simţi, când te prefaci, când nu eşti tu. Sau chiar nu mai ştii cum e sa fii tu. E greu să-ţi laşi gândul liber, e greu sa spui ceea ce crezi nu ce e mai bine de spus. Daca nu ai încerca sa blochezi asta, ţi-ai da seama ca sentimentele tale pentru ea sunt reale. Dar daca crezi ca gândurile-ţi sunt incerte, e nevoie sa o săruţi din nou ca să-ţi dai seama.

Nu ai nevoie de un gând incert. El nu te poate lăsa să-ţi dai seama ce-ţi face bine. El e dictat de conştiinţă sau orgoliu. De fapt, nici nu mai contează ce e bine. Ce e bine pentru cei din jurul tau.

Faptul că măcar uneori ii simţi lipsa, înseamnă ca ai făcut o greşeală, iar gândurile tale erau si atunci incerte. Şi nu te-au ajutat. Dar aici nu e vorba de greşeli. Pentru ca încă mai greşeşti.

Uită-te mai încolo, uită-te dincolo de tine, de locul in care ţi-ai oprit privirea, dincolo de cei care fac doar cum vrei tu. Exista oameni cu voinţă proprie. Ai uitat si asta. Aminteşte-ţi ca viaţa ta-i un poligon, in care ţi-ai uitat tinta.

De acum, numai tu contezi. Numai tu îţi poţi da seama daca, după atâta timp vei mai putea găsi ce ai dat de mult de-o parte.

 

<<Si dacă după tot ce ţi-am spus, n-ai înţeles nimic –
De fapt trebuia să simţi, nu să-nţelegi –
Dacă după tot ce-am făcut, nu-nsemn nimic pentru tine,
De ce nu vrei sa ma dezlegi?
Să plâng – nu-ncerc,
Să-ncerci – nu ştii,
Să ştiu – nu vreau,
Să vrei – nu poţi.
Mi-au secat toate cuvintele si nu mai ştiu nimic>>