Tu nu umbli deghizat?

Căci toți purtăm o mască, cu care de-acum ne indentificăm, căci o purtăm de prea mult timp.  Din când în când o mai ajustăm, o mai modificăm , câte puțin. Dar e tot inutil, așa suntem.

E decembrie și toți pozează în creștini, în mari evlavioși și oameni ai Domnului.  Cu toții zic să fim mai buni, să dăruim, să iubim. Dar oare oamenii sunt răi tot timpul anului pentru a putea încerca să fie drăguți acum? Un fel de conservare a energiei, a sentimentelor.

Dar încă mai cred că există oameni printre noi, ca mine, poate ca tine dacă încă citești asta, care încă nu se lasă impresionați de tragica bucurie a celor așa ziși milostivi.

Și poate că au observat și alții cum multe domnițe „plăpânde” și „gingașe”  își așteaptă cadoul de la Moș Crăciun , aka taticul care le crede virgine până la căsătorie și ar face orice pentru ele, iar apoi rup norma pe/sub vreo masă din cine știe ce „club” ; că doar și ele trebuie să se distreze.

Așa că, te mai întreb odată :

tu nu umbli deghizat?

<<I-am smuls călăului masca. Fața lui era plină de lacrimi. >>

Anunțuri

-Iubesc atât de mult fumul ăsta…Mă face să mă simt atât de bine,mă face să te vreau mai mult decât de obicei,îmi vine să-ţi spun atât de multe…

-In starea în care eşti acum,te cred.Probabil şi tu ai crede orice spui.

-In ce stare sunt?E doar puţin fum aici,nimic nou,nimic special…

– E de fapt starea ta normală.spuse ea plictisită.

-Probabil.Îmi place să stau aici,pe sânul tău,simţindu-ţi fiecar respiraţie în parte.

Hei,inima ta bate mai repede decât a mea !?

-Delirezi…

-Probabil dacă aş delira ,n-aş realiza cum tu stai aici lângă mine,goală.

-Daca zici tu …

-Si tu ai tras ceva! spuse el de odată.

-Pai nu vroiam să te las să fii singurul fraier de pe aici!

-Hei,nu ţipa la mine.Sunt exact lângă tine.

-Nu tip.Mă bucur doar.În clipa asta,simt că aş putea face orice.Aboslut orice!

-Atunci hai să facem.  iar entuziasmul i se cunoştea în glas.

-Hmmm… nu acum.Uită-te împreună cu mine pe fereastră! De data asta chiar cred că aş putea atinge norul acela.

-Inceteaza! Te comporţi ciudat…sigur nu ai luat acelaşi lucru ca mine.

-Pai nu.

-De ce nu ?Nu vreau să începi din nou să vorbeşti sau să povesteşti despre tot felul de norişori pe care tu i-ai putea avea.

-Bine,tac.

-Nu e nevoie.

iar el începu să o sărute încet,cu buzele-i tremurânde.

se făcu linişte în camera impură,iar trupurile goale,reci,se pierdeau în fum.

lumina dispăru odată cu timpul,iar după toate acestea ea tresări brusc lângă el,spărgând liniştea din umbră.

acesta o strânse în braţe,şi-i şopti “Te iubesc”

iar ea… “Tu mă iubeşti doar când eşti high”

“Eu sunt întotdeauna high”

Paradoxal vorbind, odata cu aceasta “emancipare” a noastra, odata cu civilizatia, nu realizam altceva decat ca :

    Sunt mai multi experti,si mai multe probleme;
 Mai multa medicina si mai putina sanatate;
Cheltuim mai mult,dar avem mai putin;
 Autostrazi mai largi,dar minti mai inguste;
 Radem prea putin,ne intristam prea des;
Cheltuim, cumparam mai mult-dar avem si mai putin.
 Invatam sa ne grabim,dar nu sa mai si asteptam;
 Este vremea oamenilor mari si a caracterelor meschine;
 Idei rapide-iubiri superficiale;
 Venituri mai mari-sufletele prea triste;
 Moralitatea este de doi bani;
 Este vremea mancarii de tip fast-food;
 Corpuri supraponderate;
 Frumusetea trecatoare ;
 Pastile,care acum iti aduc orice stare:de la bucurie,pana la tristete si moarte;
 Am facut lucruri mari,dar nu si mai bune;
 Sunt mai multe biserici si mai putina credinta.;
 Sunt tot mai multe metode contraceptive si tot mai multi copii abandonati;

Prea multi copii de bani gata sufera de toane si fite.
 Se poate desprinde mai multa informatie,dar generatiile sunt tot mai inculte;
 Mai multa grija pentru mediul inconjurator si tot mai mult “verde” care dispare sub ciment;
 Ne gandim numai la noi,desi altruismul a ajuns subiectul oricarei discutii.

 Prea  multe zile negre,prea multe nopti albe.

 Si cine o sa ne ofere solutia absoluta,stand prea mult sa ne uitam la prea multele vitrine,dar goale in acelasi timp?
Stand si uitandu-ne la problemele care ne lovesc,pierdem prea mult timp si nu se vor rezolva,timp relativ,ce-i drept,dar e timpul nostru si,in loc sa ne bucuram in fiecare secunda de oamenii care ne sunt aproape si ne fac sa credem in ceva,ne agitam,privim cu coada ochiului,fugim de responsabilitati,de ceea ce suntem,avizi de cunostinte care nu-si au rostul in viata noastra.Totusi,pana la urma,cu ce scop urmam un drum anume?,de ce trebuie sa fie plin de gropi?,de ce trebuie sa fie polei?,de ce nu e al nostru si de ce nu e perfect?

Stii,daca as reusi sa inving in lupta cu gandurile care ma impiedica sa merg mai departe,in lupta cu dorintele care inchid usi,atunci cand am reusit acest lucru si rezultatul e mai mult decat multumitor,atunci am sa cred ca mai pot schimba ceva .

“o idee incepe prin a fi un paradox, continua prin a fi o banalitate si sfarseste prin a fi o prejudecata”