Mi-e dor.

26/12/2010

Mi-e dor.

Mi-e dor de tine şi de noi, de amintirile noastre.

Mi-e dor de când stăteam în pat şi nu făceam nimic. Sau făceam. Dar măcar eram împreună.

Mi-e dor să mă uit în albumele tale vechi.

Mi-e dor de conversaţiile alea lungi şi despre orice.

Mi-e dor de-a recunoaşte ce simt.

Mi-e dor de nopţile lungi, petrecute împreună, în orice mod.

Mi-e dor de vodca mea de zi cu zi şi gustul tău.

Mi-e dor de ochii ce mă priveau îndelung doar pentru că ştiau că asta mă face să mă simt mică şi neajutorată.

Mi-e dor de corpurile noastre apropiate, unite, calde.

Mi-e dor să mă ţii în braţe şi sa mă săruţi pe frunte spunându-mi să mai stau. Măcar puţin.

Mi-e dor să nu te las sa dormi doar pentru că prezenţa ta imi face mie bine.

Mi-e dor de fanteziile noastre.

Anunțuri

S.

19/12/2010

Spune-mi ce simţi, când simţi, când te prefaci, când nu eşti tu. Sau chiar nu mai ştii cum e sa fii tu. E greu să-ţi laşi gândul liber, e greu sa spui ceea ce crezi nu ce e mai bine de spus. Daca nu ai încerca sa blochezi asta, ţi-ai da seama ca sentimentele tale pentru ea sunt reale. Dar daca crezi ca gândurile-ţi sunt incerte, e nevoie sa o săruţi din nou ca să-ţi dai seama.

Nu ai nevoie de un gând incert. El nu te poate lăsa să-ţi dai seama ce-ţi face bine. El e dictat de conştiinţă sau orgoliu. De fapt, nici nu mai contează ce e bine. Ce e bine pentru cei din jurul tau.

Faptul că măcar uneori ii simţi lipsa, înseamnă ca ai făcut o greşeală, iar gândurile tale erau si atunci incerte. Şi nu te-au ajutat. Dar aici nu e vorba de greşeli. Pentru ca încă mai greşeşti.

Uită-te mai încolo, uită-te dincolo de tine, de locul in care ţi-ai oprit privirea, dincolo de cei care fac doar cum vrei tu. Exista oameni cu voinţă proprie. Ai uitat si asta. Aminteşte-ţi ca viaţa ta-i un poligon, in care ţi-ai uitat tinta.

De acum, numai tu contezi. Numai tu îţi poţi da seama daca, după atâta timp vei mai putea găsi ce ai dat de mult de-o parte.

 

<<Si dacă după tot ce ţi-am spus, n-ai înţeles nimic –
De fapt trebuia să simţi, nu să-nţelegi –
Dacă după tot ce-am făcut, nu-nsemn nimic pentru tine,
De ce nu vrei sa ma dezlegi?
Să plâng – nu-ncerc,
Să-ncerci – nu ştii,
Să ştiu – nu vreau,
Să vrei – nu poţi.
Mi-au secat toate cuvintele si nu mai ştiu nimic>>

din nou

07/05/2010

mi-e sila de ceea ce devenim

mi-e sila ca nu poti recunoste ce simti

mi-e sila de ce o sa devii

mi-e sila ca unii pot spune usor „te iubesc„-pentru ca nu simt asta

mi-e sila ca celor care simt le este frica sa o spuna

mi-e sila de ce o sa urmeze

mi-e sila de toate din ultima vreme

mi-e sila ca inca nu te poti obisnui fara mine

mi-e sila de curvasareala unora

mi-e sila de vant

mi-e sila de superioritate-suntem egali ce nu intelegi?

mi-e sila de cei ce nu pot privi in ochii mei si sa spuna ce cred

mi-e sila ca inca crezi ca scriu numai despre tine

mi-e sila de cele care trebuie sa se dezbrace ca sa fie bagate in seama

mi-e sila de cei ce se baga in viata ta fara a te cunoaste

mie sila ca ma judeci gresit

mi-e sila ca ti se pare nedrept ceea ce cred altii despre tine

mie sila ca te regasesti in curve

mi-e sila stiind ca asculti melodii in care regasesti pe cate cineva

mi-e sila ca nu te poti comporta normal

mi-e sila ca va schimbati partenerele intre voi ca pe niste tigari ieftine

mi-e sila ca uiti

mi-e sila ca nu vrei sa-ti reamintesti

mi-e sila de dispret

mi-e sila de mitocanie

mi-e sila de ipocrizie

mi-e sila ca nu mai crezi in mine

mi-e sila ca am dezamagit

mi-e sila ca nu poti ierta

mi-e sila ca vrei raspunsuri cand tu nu raspunzi la nimic

mi-e sila ca nu te poti apropia

mi-e sila  ca nici eu,nici tu nu vom face niciodata primul pas

mi-e sila de realitate

mi-e sila de mizerie

mi-e sila ca ziceai cuvinte mari pe care nu le intelegeai

mi-e sila ca abandonam

mi-e sila ca nu stii daca iubesti sau nu-ti pasa

mi-e sila ca incep sa pierd

mi-e sila ca poti ajunge sclavulul curvelor

mi-e sila ca-i ranesc pe altii

mi-e sila de orgoliul din mine

mi-e sila de negare

mi-e sila ca nu apreciezi nimic

mi-e sila ca nu-mi zici ce crezi despre asta

Am inteles …

22/01/2010

 Am inteles ca daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul!

Am realizat ca se scriu carti intreci,romane, bestsellere,cantece celebre,mari artisti,versuri incantatoare despre mari iubiri…dar nu mai auzi pe nimeni povestind ca traieste asa. -poate ca totul este prea superficial, prea multi sunt prea acupati si prea fixati pe ideea de a trai o dragoste ca-n filme consacrate.

 Am inteles ca cei la care tii cel mai mult “pleaca”cel mai devreme,iar cei care tin la tine te ranesc mai mult.

Am inteles ca unele cuvinte dor mai mult decat ar trebui,iar altii  nici nu observa.

Am inteles ca e usor sa jignesti,dar greu sa spui ceva dragut.

Am inteles ca uneori e greu sa spui ceea ce vrei fara a deranja.

Am inteles ca oamenii si cuvintele mint; dar eu nu mint cand scriu.

 

Ar trebui sa intelegi ca sunt unica in lume;in lumea mea.

Ar trebui sa intelegi ca pot fi cinica sau narcisista doar prin ce scriu.

Ar trebui sa intelegi ca nu mai astept primul nor pentru a putea pleca;vreau sa raman aici.

Ar trebui sa intelegi ca tin la tine oameni desi nu imi place sa o arat.

Ar trebui sa intelegi ca nu intotdeauna spun ceea ce cred cu adevarat.Spun si lucruri care te deranjeaza doar pe tine!

Ar trebui sa intelegi ca poate uneori defectele mele sunt mai interesante decat calitatile altora.

Ar trebui sa intelegi ca nimic nu conteaza,ca totul e visul nostru;sau visul altora despre noi.

Si poate ar mai trebui sa intelegi si ca te vreau…