Stau intinsa pe jos, in camera. E bine. E liniste. Simt ca retraiesc din povestile si visele noastre. Nu e un moment de nostalgie! E un sincer moment de bucurie; ca ceva a fost, ceva am avut impreuna. Nu ma refer acum la cineva anume, ci la oricare „tine” care citesti acum si ma cunosti.

Imi amintesc-poate prea devreme, ori a trecut prea mult, sau scriu eu prea tarziu despre asta, de noptile tarzii pe care le petreceam impreuna, de orele prea matinale la care ne trezeam impreuna, istoviti de discutiile precedente, de o noapte in care eu dormeam linistita, in timp ce singura ta grija era sa ma invelesti, sa nu-mi fie frig, sau sa am prin preajma orice din ceea ce mi-ar putea face rau.

Imi amintesc de dupa amiezele de iarna cu ceai cald, de linistea dintre noi cand ne uitam la un banal film, de prietenii vechi, dar buni, pe care nu i-am vazut de mult si care probabil cred ca mint cand spun ca imi este dor de ei.

Imi amintesc tarziu de copilarie, de bucuriile pe care am avut norocul sa le am.

Imi amintesc de orele in care obisnuiam sa petrecem ore in sir, fara aspune ceva, dar simteam ca e bine asa.

Imi amintesc de stradania de a incerca sa ii fac pe altii sa inteleaga-a fost inutil.

Imi amintesc de dorinta multora de a incerca sa ma schimbe, in mintea lor crezand ca asta e un lucru bun. Nu au reusit.

Imi amintesc de baile din miez de noapte in mare.

Imi amintesc din nou de iernile geroase in care prefeream sa ne plimbam pe afara, inghetand mai mult, in schimbul unui loc mai comod. Dar noua asta ne facea bine.

Imi amintesc de cand umblam de nebuni prin ploaie, cantand.

Imi amintesc de timpul in care nu-mi era frica de nimic.

Imi amintesc de multe. Dar au trecut si scriu acum zambind.

Tu iti mai amintesti ceva?

Anunțuri

2.

10/11/2011

Stinge lumina. Dă-ți jos cămașa. Așează-te lângă ea în pat. Ia-o în brațe și sărută-i ușor tâmplele calde. Are nevoie de asta. Nu o întreba cum se simte sau de cine îi e dor. Îi e bine cu tine acolo. Îi e bine ținută în brațe. Aprinde o țigară și las-o să fie singura care se vede în noapte. Fumul se va ridica ușor și va pătrunde camera. În curând nu veți mai fi doar voi doi acolo. Nu veți mai avea timpul și spațiul vostru. În fum și în întuneric vă pierdeți. Ea nu mai poate îmbrăca curcubee. Nu te mai poate salva.

De ce?

Pentru că întotdeauna cei răi pot fi şi buni, doar din asta provin, nu s-au născut aşa, în comparaţie cu cei buni, care nu au aflat până acum cum e să fii şi altfel.

Pentru că ai ocazia mai uşor să afli ce gândesc, fără pudism, doar din perspective lor de “băieţi” pe care noi adesea nu o cunoaştem şi pe care de obicei ne dorim să o aflăm.

Pentru că pot vorbi despre fanteziile lor mai uşor decât oricine altcineva, uneori doar pentru a ne studia reacţia, alteori doar pentru imaginea creată.

Pentru că pot bea, lăsându-şi şi prietenele să bea în voie, fără remuşcări, fără vreo discriminare sau ipocrizie.

Pentru că-ţi pot cânta, dedica poeme, arăta dragostea lor în orice mod, dar mai ales după o seară mai lungă.

Pentru că la fel că şi noi şi-ar dori nopţi mai lungi, măcar să ne ajungă!

Pentru că pot vorbi despre orice fără să li se pară un subiet tabu sau o idioţenie.

Pentru că întotdeauna au fost cei mai buni prieteni ai nostri şi pentru totdeauna îi alegem pe ei.