“But I never told you” [2]

“  Fie ca ma gandesc la el, sau fie ca este in fata mea, nu pot sa nu ma gandesc ce este in mintea lui. Daca vreodata tot ce s-a intamplat a insemnat ceva. Ii stiu felul de a gandi, iar uneori este previzibil asa incat la unele intrebari imi raspund singura, fara a mai rosti nimic cu glas tare. Sau poate totul e doar in mintea mea. De fapt nici nu mai conteaza. Timpul petrecut impreuna ma linisteste. Uneori ma gandesc ca il cunosc, ca nu as mai putea afla lucruri noi, dar de fiecare data gasesc un mic loc din mintea sa neexplorat, cu noi informatii. Informatii care ma fac sa-l vreau tot mai mult. Desi uneori as vrea sa nu stiu chiar atat de multe. Nu e ca si cum nu as sti ce vreau, doar ca in unele momente ar fi mai bine pentru amandoi. Poate ar trebui sa-i spun mai multe despre ceea ce cred eu, parerile mele. Dar cuvintele dor; si cel mai adesea sunt intelese gresit. Tonul, privirea, limbajul trupului… toate acestea sunt intelese gresit. Iar uneori nu sunt constienta de ele. Le-as numi ticuri  involuntare.. dar cred ca el nu ar avea aceeasi parere. Asa i se mai intampla si lui. Are anumite gesturi de care nu-si da seama. Si care ma fac pe mine sa par absurda. Nu sunt. Sunt doar atenta la el. Nu il analizez, imi place doar sa-l privesc.

Imi place bucuria din ochii lui… dar ochii lui, cauta pe cineva..”