„But I never told you”[3]

“ Are ea un fel al ei de a ramane undeva adanc in gandul si in mintea mea. Lucru care de obicei nu ma deranjeaza, dar uneori parca ar fi mai bine sa nu fie acolo. Ma simt oarecum tradat. Tradat de mine insumi. De asta incerc sa ascund uneori, ce-i drept tot mai des in ultima vreme, ceea ce simt sau cred. Nu pentru ca nu as vrea-o langa mine, ci mai mult pentru ca mi-e frica sa-i arat totul. Desi stiu ca ar face fata. Simt ca ea a trecut deja prin toate astea , ca pot avea incredere si ca nu m-ar trada. Nu asa cum au facut-o altii, neasteptat de usor. Imi mint prietenii de-o viata, uneori prefacandu-ma parca prea fericit in preajma lor. Poate pentru a-i face pe ei sa se simta bine, sa nu-si faca griji, sa nu incerce sa-mi dea sfaturi. Imi place la  ea ca nici macar nu incearca sa se prefaca ingrijorata. Ar fi mereu acolo sa ma asculte, fara ca macar sa vrea sa ma sfatuiasca, ci lasandu-ma sa ma linistesc, asa cum stiu eu: povestind. Pentru ca mi-au placut mereu povestile, iar daca vreo data nu as mai putea sa-mi amintesc totul despre ea, as pastra-o ca pe o poveste, ceva vag, dar frumos, de care altii ar trebui sa stie.”